Salariu de șapte ori mai mare pentru noul șef ASF. PSD-istul Alexandru Petrescu, votat președinte pe cinci ani de către Parlament
Conducerea ASF a fost schimbată în urma votului de ieri al Parlamentului, iar în fruntea instituției a fost numit Alexandru Petrescu, un membru PSD al cărui venit va crește nu mai puțin de 7 ori în urma acestei numiri pe 7 ani.
ASF sau Autoritatea de Supraveghere Financiară este una dintre cele mai blamate instituții din România și cea ai cărei membri au cele mai mari salarii. Deși sub ”supravegherea” sa au dat faliment cei mai mari asiguratori RCA din ultimele decenii, actualul șef al ASF și-a umflat salariile într-un ritm aproape necontrolat. Din această funcție, Nicu Marcu, ce este înlocuit cu Alexandru Petrescu, a avut un salariu de 989.925 lei în 2022, în creștere față de 748.324 lei în 2021 și în creștere față de 391.563 din 2020. Acesta a mai acumulat anul trecut venituri de 28.533 lei de la Academia de Studii Economice. La salariu de la ASF se adaugă și activele financiare din contul curent de 117.852 lei.
Cine este Alexandru Petrescu, noul șef ASF
Alexandru Petrescu este în prezent președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM). Printre cele mai cunoscute funcții deținute de Alexandru Petrescu se numără CEO al Poștei Române în perioada martie 2012-ianuarie 2017, precum și ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale în Guvernul României (din noiembrie 2018), după ce anterior a ocupat funcțiile de ministru al Economiei și ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat (2016-2017), potrivit profilului său de LinkedIn.
În 2015 acesta a mai deținut și funcția de președinte al Consiliului de Administrație al S.N. C.F.R. Călători S.A. La începutul carierei sale a mai activat în banca independentă Raphael Bank din Londra, Marea Britanie. Licența în economie și-a câștigat-o de la University of Wales, cu specializare în Business Administration.
Ce planuri are Alexandru Petrescu la ASF
Conform ultimei declarații de avere, Petrescu a avut anul trecut venituri de 135.000 de lei sau puțin peste 27.000 de euro. Din poziția de șef al ASF, salariul său va fi de 7 ori mai mare, având în vedere că predecesorul său, Nicu Marcu, fără vreun bonus, s-a bucurat de venituri de aproape un milion de lei sau 200.000 de euro.
În privința planurilor formulate la audierile din Comisia Buget Finanțe Bănci, unde a primit 27 de voturi pentru și 7 împotrivă, oficialul a insistat pe Pilonul IV de pensii. „Aș vrea să văd cel puțin instituit pe perioada mandatului meu și activ un fond de pensii pe pilonul IV. Din punctul meu de vedere, va fi remedierea pentru ce înseamnă pensii speciale, la care căutați răspuns. Susțin pensiile ocupaționale, e un fond de pensii în care cred, voi căuta să încurajez adopția, contributori, operatori. Sper să vedem aceste fonduri de pensii ocupaționale active pe perioada mandatului meu”, a spus Petrescu.
Pe partea de RCA, unde ASF a supravegheat cea mai mare criză post-decembristă și o explozie a prețurilor la asigurarea obligatorie pentru români, viitorul șef al instituției nu s-a ferit să afirme că „Situația e sensibilă, în condițiile în care avem concentrare de 60% pe Casco, aproape 70% pe RCA, preocuparea mea principală va fi pe două elemente”, a spus Petrescu. Acesta susține că va fi nevoie de regândirea unei supravegheri prudenţiale, care să prevină degradarea economică a unui actor. “Vrem să creăm un climat în care să vină noi jucători în piaţă”, a concluzionat el, conform Economedia.ro.